zen thonic
Despre antioxidanţi putem citi pe multe forumuri, insă probabil că nu suntem pe deplin conştienţi de ce este atat de important să furnizăm organismului nostru aceşti compuşi intr-o cantitate adecvată şi de cea mai inaltă calitate. – Zen Thonic
În organismul uman, in cadrul metabolismului normal, aşa-numiţii radicali liberi, care conţin molecule libere de oxigen sau nitrogen, sunt produşi in fiecare minut. Aceştia sunt capabili să intre in reacţii cu substanţele din compoziţia celulelor, a membranelor celulare sau chiar a ADN-ului şi să le distrugă. Insa trebuie să ţinem cont şi de faptul că radicalii liberi joacă un rol important in transmiterea semnalelor intracelulare. Proliferarea radicalilor liberi poate fi periculoasă şi este influenţată de modul nostru de viaţă: un stil de viaţă dezordonat, poluarea aerului sau fumatul (ori, in multe cazuri, toate acestea cumulate), precum şi alimentaţia nesănătoasă sau săracă in antioxidanţi. De asemenea, pe durata antrenamentului sau a activităţilor fizice epuizante, producţia de radicali liberi creşte proporţional cu intensitatea efortului depus. Să ne gandim doar prin cate situaţii similare trecem zi de zi, care pot duce la creşterea nivelului de radicali liberi. Atunci cand echilibrul dintre antioxidanţi şi moleculele numite radicali liberi este perturbat in favoarea celor din urmă, apare aşa-numitul stres oxidativ, despre care cercetătorii cred că joacă un rol important in procesul de imbatranire, precum şi in instalarea unor boli cronice (de exemplu, boli tumorale sau cardiovasculare). Radicalii liberi pot fi neutralizaţi de enzimele celulare, de anumite vitamine şi prin intermediul altor mecanisme, insa, in caz de stres crescut, aceste nu mai sunt suficiente.
zen thonic
Cu ajutorul alimentaţiei şi al stilului de viaţă putem creşte cantitatea de antioxidanţi care ne protejează celulele, insa in zilele noastre nu putem fi intotdeauna siguri că un anumit aliment conţine nutrienţii valoroşi in cantităţile dorite. In asemenea situaţii trebuie să luăm in calcul consumul de suplimente alimentare, care pot oferi o alternativă excelentă pentru intarirea protecţiei antioxidative. In ultimul timp, una din cele mai indragite materii prime din compoziţia suplimentelor alimentare, cu efecte antioxidante puternice, este fructul de mangostana, care, conform cercetărilor efectuate pană in momentul de faţă, isi merită cu prisosinţă renumele.
O serie de studii i-au evaluat şi inca ii evaluează efectele şi ingredientele active.Rezultatele unei cercetări din 2006 relevă faptul că in mangostană se află nu mai puţin de 14 compuşi antioxidanţi, iar principalul său ingredient activ, alfa-mangostana, este descris drept unul dintre compuşii cu cele mai puternice efecte antioxidante. O serie de alte studii au examinat efectele antioxidante ale compuşilor polifenoli extraşi din mangostană. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că xantonele din compoziţie sunt capabile să protejeze acizii graşi nesaturaţi de efectele oxidării intr-un mod asemănător vitaminei E. Un alt studiu, care a examinat efectele mangostanei asupra tumorilor la san, a demonstrat că mangostana blochează diviziunea celulară şi ajută la distrugerea celulelor canceroase, pe langă faptul că blochează producţia de radicali liberi. Un alt studiu a descris efectele antiinflamatoare ale alfamangostanei (inflamarea in sine este un proces reglat de radicalii liberi sintetizaţi de celulele sistemului nostru imunitar). Antioxidanţii sunt capabili să ne protejeze celulele „sacrificandu-se” pe ei insisi (radicalii liberi ii distrug pe aceştia in loc de celule), prin urmare trebuie să ii protejăm pană ajung la celule şi să cumpărăm un produs care a fost conceput exact in acest scop. Se recomandă consumul unui supliment alimentar lichid sau sub formă de capsule, care conţine mai multe tipuri de antioxidanţi: de exemplu, ingredientele active ale mangostanei acţionează in sinergie cu compuşii antioxidanţi ai ceaiului verde şi ai altor fructe.
zen thonic
zen thonic
zen thonic
Pret club: 186.12 lei
Pret cu amanuntul: 206.8 lei
*pret inclusiv TVA
zen thonic
zen thonic
Fii la curent cu noutatile CaliShop
Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletter!
Descarca Gratuit Ghidul Produselor Calivita!
Inregistreaza-te acum pentru a-i cunoaste mai bine pe noii tai aliati in lupta pentru o viata sanatoasa: